Istoria Iargara

Localitatea Iargara a fost atestată prima dată în documentele de arhivă cu denumirea Șargara. Siliștea Iargara din apropierea vetrei strămoșești Tigheci, probabil, a existat demult. Dar pe harta generală Bauer, întocmită de Comandamentul Armatei Ruse, a apărut în 1772, indicîndu-se ca șleahul “La Vetrișoaia se trece prutul și prin Șargora și Căușeni se merge la Bender”. (E. Diaconescu, Vechi drumuri moldovenești, 1939).

“Dicționarul statistic al basarabiei”, Editat in 1923 la Chișinău, consider anul întemeierii localității Iargara aproximativ 1799. Cum ar fi așezarea are o vîrstă de peste două secole.

Multă vreme Iargara era un cătun mic, tupilat între dealuri și hîrtoape.

După 1812 a început să-și facă repede nume, cînd deveni colonie de nemți și cînd primele trenuri din Bender poposiră în gară, străbătînd Basarabie de-a curmezișul și de la Nistru la Prut.

În 1918 -1940 satul este condus de administrația română. În toamna anului 1922 instituția română “Casa Noastră”, împuternicită să facă reforma agrară în Basaarabia, i-a împroprietărit pe 37 de țărani din Iargara cu 218 ha de pămînt. Dar unii săteni schimbaseră de acum coasele pe uniforma de feroviar.

În 1923 satul întrunea 180 case, 260 de bărbați și 275 de femei, o gospodărie boierească, o moară, 2 biserici luterane, o cîrciumă.

Colonia germană număra 310 suflete, care posedau aici 381 ha de pămînt. Cînd Basarabia a fost anezată la URSS, în septembrie – noiembrie 1940 ei s-au repartizat în Germania, lăsînd casele goale și o mare parte a averii de izbeliște.

În vara anului 1941 tîrgușorul Iargara avea în cele 257 de clădiri. 979 de locuitori, cu mult mai puțin decât fuseserăîn anul precedent. Dar și populația română a avut de suferit, căci începu războiul. Bătînd în retragere, batalioanele sovietice au incendiat gara și casele din apropiere. Peste trei ani valul de foc  făcu cale întoarsă spre Prut. În acest cumplit război cu moarte vitejeasca ostașii mobilizați din Iargara. Mulți s-au pierdut fără urmă pe cîmpul de luptă sau în teribilii ani de foamete 1946 – 1947.

Represiunile politice, începute în 1941 și continuate după război, au secătuit populația localității.

Recensămîntul din 1 august 1949 a însumat în Iargara  1002 locuitori. În perioada postbelică populația de aici a sporit de 5 ori, în 1991 ea număra 5601 oameni. O creștere furtunoasă, căci în zonă se dezvolta sovhozul-fabrică “Tătărășen”, Asociația Agrară “Moldvinprom “ specializat în viticultură și vinificație, luase amploare gospodăria silvică cu mari plantații de copăcei pentru împădurire, apăruse un șir de întreprinderi industrial,se lărgi vădit stația de cale ferată. Unele structuri raionale, trecuseră din Leova în Iargara. Activau așa întreprinderi ca : Moldselihoztehnica, baza petrolieră, bazele de comerț – angro, filială a Universcoopului Leova, Uniunea de consum, Întreprinderea în alimentație publică, Întreprinderea de creștere a cărnii de porc Iargara, Întreprindere de încărcare și transportare a fructelor și legumelor  “Moldplodoovoșci “,  Întreprinderea în construcții, ce deserveau sudul Moldovei.

Erau locuri de muncă. Iar cu ele, se lărgi rețeaua de învățămînt culurală, medicală, comercială, de prestare a serviciilor către populație.